Hellbøund au urcat pe scenă la Encore cu atitudinea tipică trupelor care știu exact ce vor de la un public: implicare totală. Din primele secunde, solistul Dimitar a început să tragă oamenii în piesele lor, fie prin gesturi, fie prin invitații directe, iar după câteva minute deja nu mai părea un concert obișnuit, ci o combinație între show metal și antrenament cardio.
Vii, joviali și creativi
Pe măsură ce au trecut piesele, sentimentul „de oră de sport” a devenit tot mai real. La propriu. Chiar din timpul primei melodii, Dimitar a început să facă abdomene în mijlocul piesei (unde i s-au alăturat câțiva din public), iar mai târziu în set, în timpul unui solo de chitară, a și sărit coarda. Probabil a fost prima dată când Encore-ul s-a transformat într-o sală de sport improvizată. Cu atmosfera creată, a fost greu de spus dacă eram la un concert metal sau la încălzirea pentru Mortal Kombat Tournament.
Apropo de Mortal Kombat, coregrafia lui Dimitar, plină de mișcări sacadate, lovituri în aer și rotații de brațe, părea scoasă direct din repertoriul lui Liu Kang. Din fericire, nimeni nu a strigat „FINISH HIM!”, deși la energia cu care se mișca solistul nu ar fi fost exclus să înceapă să dea și biciclete în aer ca în film. După concert, când am mai stat la discuții, ne-a mărturisit că e practicant de capoeira. Nu e de mirare cum vitalitatea lor vine din stilul de viață activ.
Hellbøund știu să aducă publicul în jocul lor
Pe lângă dinamismul lui Dimitar și priza lui la public pe care a demonstrat-o prin invitațiile sale care au primit răspuns, întreaga trupă a dovedit o impecabilă coorodnare scenică, în special cu mișcările sincrone de pe a doua melodie, No Way Out, iar publicul s-a alăturat fără ezitare.
Muzical vorbind, Hellbøund sunt greu de redus la o singură etichetă. Au momente de punk, pasaje de metalcore, riffuri de thrash și structuri care amintesc de heavy metal clasic. Totul se îmbină într-un mod care, cu tot haosul vizual creat de trupa pe scenă, reușește să fie surprinzător de coerent sonor.
Setlistul a fost un amestec colorat, parcă perfect pentru coloana sonoră a unui antrenament.
Titlurile în engleză și bulgară au fost presărate cu emoji-uri ce rezumau atmosfera fiecărei piese. Bulgarii au trecut prin 13 melodii, de la deschiderea în flăcări cu „Burning in the Flame” până la finalul intens „Feeling H.E.A.T”.
Ordinea pieselor a avut un ritm bine gândit, cu momente ce alternau între energie brută și pasaje ceva mai așezate.
Mai mult de atât, băieții nu pierd vremea cu subtilitațile, iar piesa “Fight now” este un bun exemplu, pentru că te lovește din prima cu un mesaj clar: ridică-te și luptă.
Fight Now
Fight with a roundhouse kick to the face
To the base of the never-ending fate of the stagnant
Break from the curse around
Make a fucking turnaround
Remember, just fight now!
Now is the time to move
To be fast, with grasp
Of the past with your fucking fatass
Immobility, disability
You should just fight now!
I said fight, I said fight
Fight for infinity, fight for your right
To start a fight, fucking fight
Beat the shit out of their minds
I said fight, I said fight
Fight for infinity, fight for your right
To start a fight, fucking fight
Beat the shit out of their minds
Voices whisper, pulling me down
Ghosts of the past try to see me drown
But I am the master, I hold the key
No fear, no chest will imprison me
Born in fire, raised in flames
Scarred by battle, forged in chains
I see the shadows, I hear the cries
The war inside me never dies
Piesa nu se ascunde după metafore delicate; totul este spus brutal și fără ocolișuri, cu intenția să instige la o schimbare zgomotoasă. Încă din introducere, versurile surprind un efect vizual foarte intens și visceral cu o mișcare clasică din capoeira, adică o lovitură de picior prin răsucire: „fight with a roundhouse kick to the face”. Imaginea devine astfel un îndemn autentic la autodepășire și la o „întoarcere” prin jocul de cuvinte cu dublu-sens („turnaround”), ce semnifică mai degrabă o răsturnare de situație și o luptă împotriva mediocrității drept cel mai mare inamic al sinelui și al umanității. Refrenul amplifică astfel ideea de confruntare nu doar cu ceilalți, ci și cu propriile limite. Spre final, piesa deschide o zonă mai introspectivă, cu imagini despre umbrele trecutului și lupta interioară care nu se termină niciodată, ceea ce aduce un nivel suplimentar de profunzime.
Per total, concertul Hellbøund de la Encore a fost unul dintre acele momente în care nu doar asculți muzica, ci o simți; în tălpi, în umeri și, în unele cazuri, în febra musculară de a doua zi. Trupa nu doar cântă, ci te obligă fără să-ți dai seama să participi activ, iar asta i-a făcut să iasă în evidență.
Puteți urmări, dar și asculta trupa Hellbøund pe:
Facebook
Instagram
Spotify
YouTube
Robert (Igor) Bencze
Chief Thrash Editor la Thrash Metal Lyrics Read
